Ponturi pentru inchirieri auto reusite
Descopera inchirieri auto Cluj si puteți descoperi orice locație în care călătoriți în propriul ritm. Descoperiți alternative rapide și ușoare pentru închirierile auto pentru a vă bucura fără stres de libertatea pe care v-o oferă închirierea unei mașini.
1) Închiriați-vă mașina înainte de plecare
Prețurile serviciilor de închirieri auto pot varia foarte mult. Prețurile tind să fie mai mici dacă rezervați online în avans decât dacă solicitați un serviciu de închirieri auto, pur și simplu, la sosire.
Merită să rezervați imediat ce primiți confirmarea sejurului, pentru a evita creșterile pentru închirieri de ultim moment și pentru a primi tipul de mașină pe care îl doriți. Dacă plecați într-o călătorie neplanificată, dacă rezervați chiar și în seara de dinainte puteți economisi bani. Evaluările pe care le găsiți online vă pot ajuta să alegeți o companie de închirieri auto bună. Calitatea serviciilor oferite de companiile de închirieri auto variază la fel ca în cazul companiilor aeriene. Unele oferă prețuri incredibile, dar și mai puține servicii. Altele, se mândresc cu mașinile de înaltă calitate și serviciul de suport pentru clienți, iar clienții lor sunt dispuși să plătească puțin mai mult.
2) Alegeți orele potrivite
Alegeți orele de preluare și predare confortabile. Multe persoane nu realizează că mașina închiriată nu îi va fi reținută dacă întârzie. Dacă sosiți cu avionul, acordați-vă cel puțin o oră pentru a trece de controlul de pașapoarte și a vă lua bagajele. Dacă zburați într-o destinație solicitată în sezonul de vârf, acordați-vă o marjă chiar mai mare de timp, ca să fiți sigur. Dacă vă întoarceți acasă cu avionul, selectați o oră de predare a mașinii cu aproximativ două ore și jumătate înainte de ora la care decolează avionul. Companiile de închirieri auto percep taxe pentru întârziere, așa că acordați-vă suficient timp pentru drumul de întoarcere.
3) Împărțiți responsabilitatea condusului
Mamă și tată fericiți conducând o mașină cu doi copii pe bancheta din spate
Prețul închirierii mașinii include un șofer, dar se poate plăti suplimentar pentru a adăuga mai mulți șoferi și a împărți responsabilitatea.
Într-o altă țară condusul poate părea mai dificil față de acasă. Există alte limite de viteză, alte semne și reguli de circulație care vă pot lua prin surprindere. În cazul în care călătoriți alături de alte persoane, s-ar putea să merite să plătiți un pic în plus pentru un șofer suplimentar, astfel ca două (sau mai multe) persoane să poată împărți responsabilitatea condusului. Dacă faceți cu rândul înseamnă că toată lumea poate lua o pauză și se poate bucura de priveliște.
4) Beneficiați de confort cu ajutorul asigurării
Mașinile de închiriat beneficiază, în general, de o asigurare de bază, dar aceasta nu acoperă fiecare parte a mașinii. Dacă vă doriți să vă simțiți acoperit, puteți cumpăra o acoperire suplimentară când rezervați mașina, online, de la furnizorul serviciilor de închirieri, sau de la personalul companiei de închirieri auto, la preluarea acesteia. Rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă achiziționați o acoperire suplimentară, dar asigurați-vă că știți foarte clar ce (și ce nu) include polița. Apoi, în cazul unui incident, nu vă veți confrunta cu o surpriză costisitoare. Pentru mai multe detalii, aflați cum funcționează asigurarea la închirierea unei mașini.
5) Citiți informațiile, completați documentele
Nimănui nu-i place să citească micile amănunte. Nu este chiar o plăcere. Dar merită să alocați câteva minute pentru a vă fi clar ce cumpărați, pentru a evita eventualele probleme ulterioare. Dacă rezervați online, veți găsi Termenii și Condițiile aplicabile pe website și în confirmarea rezervării. Așa că aruncați o privire acasă, în liniște, înainte de a pleca în călătorie.
Când preluați mașina închiriată personalul de la ghișeul companiei de închirieri vă va verifica documentele și va bloca o sumă de pe cardul dumneavoastră de credit, ca depozit de garanție. Veți avea cu siguranță nevoie de carnetul de conducere, de cardul de credit și de un document de identitate. Dar este posibil să fie nevoie și de alte documente, așa că trebuie să consultați Termenii și Condițiile înainte de a pleca. Pentru mai multe detalii, aflați la ce să vă așteptați când preluați mașina închiriată.
6) Asigurați-vă că știți care sunt costurile
În urma unei comparații online a prețurilor pentru închirieri auto vă asigurați că plătiți un preț decent. Însă este posibil să existe niște taxe care se achită ulterior, la preluarea mașinii. Atunci când știți clar ce servicii suplimentare v-ați dori, precum un șofer suplimentar sau predarea în alt loc decât cel de preluare, veți avea o idee clară despre costul total al serviciului de închiriere înainte de a pleca. Costurile serviciilor suplimentare ale închirierii se regăsesc în Termeni și Condiții. Pentru a afla mai multe, citiți cum să detectați taxele și comisioanele suplimentare la închirieri auto.
7) Nu vă concentrați pe o mașină anume
Unele persoane nu realizează că atunci când închiriază o mașină, nu vor primi un anumit model al unei anumite mărci. De fapt, mașinile sunt închiriate pe baza similitudinii, ceea ce înseamnă că ați putea primi orice mașină cu dimensiune și specificații similiare celei pe care ați rezervat-o. Așa că nu merită să vă preocupați dacă să alegeți o mașină anume față de una foarte asemănătoare. Este foarte posibil să vi se ofere oricare dintre ele sau niciuna. Pentru a afla mai multe, aflați cum să alegeți mașina de închiriat potrivită.
8) Gândiți-vă la elementele suplimentare
Mamă și tată fericiți conducând o mașină cu doi copii pe bancheta din spate
Companiile de închirieri auto oferă dispozitive GPS cu taxă per zi, precum și scaune de mașină, suporturi de schiuri și alte articole suplimentare. Pentru a economisi bani, vi le puteți aduce de acasă.
Din păcate, companiile de închirieri auto nu vă garantează întotdeauna că veți primi echipamentul suplimentar solicitat, precum scaune pentru copii sau bebeluși. Astfel, pentru a evita situațiile complicate de ultim moment, s-ar putea să merite să vi le aduceți de acasă. Veți economisi bani cu taxa pentru închirierea pe zi și vă asigurați de calitatea acestora. În plus, multe companii aeriene vă permit să aveți două articole de echipament pentru bebeluși sau copii, gratuit. Dacă nu sunteți obișnuit să aveți un dispozitiv GPS/de navigație prin satelit, dar nu doriți să plătiți o taxă zilnică pe zi, vă puteți folosi de smartphone. Trebuie doar să descărcați hărțile locației unde călătoriți înainte de plecare.
9) Nu vă sfiiți
Când vă aflați la ghișeul companiei de închirieri auto, nu vă feriți să vă clarificați incertitudinile. Asigurați-vă că vă este clar cum să înapoiați mașina, care este politica privind combustibilul, dacă există taxe locale de drum și dacă vi se vor percepe și alte taxe.
Sunteți gata de plecare și explorare. GCA inchireri auto Cluj va doreste o călătorie minunată!

Comentarii
Trimiteți un comentariu